Scurtă istorie a Bisericii Gnostice moderne şi contemporane

Biserica Gnostică albigensă sau filiaţia apostolică spiritistă

Fondatorul Bisericii Gnostice este Jules-Benoît Stanislas Doinel du Val-Michel (1842-1903). Doinel era un bibliotecar, franc-mason, membru al Marelui Orient al Franţei, anticar şi spiritist praticant. În timpul numeroaselor sale încercări de a comunica cu spiritele, a avut o viziune repetată a Divinităţii feminine sub diferite înfăţişări. Încetul cu încetul, a fost convins de faptul că destinul său era acela de a lua parte la restaurarea, în sânul religiei, a laturii feminine a divinităţii.
În anul 1888, pe când lucra ca arhivar la biblioteca din Orléans, a descoperit o Chartă originală, datând din 1022, care fusese scrisă de preotul Stéphane d’Orléans, un dascăl de şcoală şi discipol al catharilor. Stéphane avea să fie ars pe rug mai târziu, în acelaşi an, pentru erezie.
Doinel a fost fascinat de drama catharilor şi de rezistenţa lor eroică şi tragică împotriva armatelor Papei. A început să le studieze doctrina, ca şi pe aceea a predecesorilor acestora, Bogomilii, Paulicienii, Maniheenii şi Gnosticii. Pe măsură ce înainta în studiu, devenea tot mai convins de faptul că Gnoza era singura religie adevărată, aflată în spatele Franc-Masoneriei.
Într-o noapte, în anul 1888, « Eonul Iisus » i-a apărut lui Doinel într-o viziune, şi l-a însărcinat să înfiinţeze o nouă Biserică. Eonul l-a consacrat spiritual pe Doinel ca « Episcop de Montségur şi Primat al Albigensilor». După această viziune a Eonului Iisus, Doinel va încerca să intre în contact cu spirite ale catharilor şi gnosticilor pe timpul şedinţelor de spiritism desfăşurate în salonul Mariei de Mariategui, Lady Caithness, Ducesă de Medina Pomar.
Doinel a colaborat mult timp cu Lady Caithness, care era una dintre figurile în vogă a cercurilor spiritiste franceze din acea epocă, discipolă a Annei Kingsford şi conducătoare a filialei franceze a Societăţii Teosofice. Ea se considera reîncarnarea Mariei Stuart.. Şedinţele gnostice ale lui Doinel erau urmărite de alte personalităţi ale ocultismului, printre care Abatele Roca, un fost preot catolic prieten cu Stanislas de Guaita şi cu Oswald Wirth. Comunicările spiritiste erau primite deobicei cu ajutorul unui pendul ţinut de Lady Caithness deasupra unui tabel cu literele alfabetului.
Pe timpul altor şedinţe, au fost contactaţi Stéphane d’Orléans şi un oarecare Guilhabert de Castres, Episcop cathar de Toulouse din secolul XII, martirizat la Montségur. Altă dată, în septembrie 1889, « Prea Înaltul Sinod al Episcopilor lui Paraclet », format din 40 de Episcopi cathari, s-a manifestat şi a transmis numele membrilor săi, controlate ulterior şi dovedite ca fiind corecte, în registrele Bibliotecii Naţionale. Conducătorul Sinodului era Guilhabert de Castres, care i s-a adresat lui Doinel şi i-a sugerat să reconstituie şi să răspândească doctrina gnostică, înfiinţând o Adunare a lui Paraclet care va fi numită Biserică Gnostică. Elena-Ennoia trebuia să îl ajute, cei doi trebuind să fie căsătoriţi pe plan spiritual. Adunarea era formată din Perfecţi şi Perfecte şi a ales drept carte sfântă cea de-a Patra Evanghelie, a Sfântului Ioan. Biserica trebuia să fie administrată Episcopi de sex bărbătesc şi de Sophii femei, aleşi şi consacraţi conform Ritualului gnostic.
Doinel a proclamat anul 1890 drept începutul « Erei Gnozei Restaurate ». El şi-a asumat funcţia de Patriarh al Bisericii Gnostice, sub numele mistic de Valentin al II-lea, ca un omagiu adus lui Valentin, fondatorul Şcolii Gnostice din secolul al V-lea, şi a consacrat o serie de episcopi, care şi-au ales cu toţii câte un nume mistic, precedat de litera greacă Tau, care reprezintă Crucea greacă sau Ankh-ul egiptean.
Printre primii episcopi şi sophii consacraţi, s-au numărat : Gérard Encausse, cunoscut şi sub pseudonimul « Papus » (1865-1916), Tau Vincent, Epsicop de Toulouse (mai târziu, în 1890, Doinel s-a alăturat Ordinului martinist al lui Papus şi a devenit membru al Supremului Consiliu al acestuia); Paul Sédir (Yvon Le Loup, 1871-1926) - Tau Paul, episcop vicar de Toulouse; Lucien Chamuel (Lucien Mauchel), Tau Bardesane, Episcop de La Rochelle şi Saintes; Louis-Sophrone Fugairon (n. 1846) - Tau Sophronius, Episcop de Béziers; Albert Jounet (1863-1923), Tau Théodote, Epsicop de Avignon; Marie Chauvel de Chauvigny (1842-1927), Esclarmonde, Sophia de Varşovia şi Léonce-Eugène Joseph Fabre des Essarts (1848-1917), Tau Synesius, Episcop de Bordeaux.
Biserica era constituită pe trei nivele : Clericii Superiori, Clericii obişnuiţi şi Credincioşii. Clericii Superiori cuprindeau bărbaţi şi femei Episcopi / Sophii, responsabili de administrarea Bisericii, aleşi de congregaţia lor şi confirmaţi în funcţie de către patriarh. Clericii simpli (inferiori) erau diaconii, bărbaţi şi femei, care acţionau sub conducerea episcopilor şi a sophiilor, fiind răspunzători de activităţile cotidiene ale Bisericii. Credincioşii, sau membrii laici ai Bisericii, erau numiţi Perfecţi sau Perfecte, denumiri ce derivă din catharism. Totuşi, în cadrul Bisericii lui Doinel, termenul de Perfect nu era înţeles în sens cathar, ca un om care a depus un vot strict de ascetism ci era interpretat ca incluzând cele două categorii superioare din tripla clasificare Valentiniană a rasei umane: Pneumaticii şi Psihicii, excluzând categoria inferioară a Hilicilor materialişti. Numai oamenii consideraţi extrem de inteligenţi, rafinaţi şi deschişi spiritual erau primiţi în Biserica lui Doinel.
Biserica Gnostică a lui Doinel combina doctrina teologică a lui Simon Magul, a lui Valentin şi a lui Marcus (un valentinian remarcat pentru dezvoltarea misterelor numerelor şi a literelor), cu sfintele taine derivate din cele ale Bisericii cathare şi conferite pe parcursul unor ritualuri care erau extrem de apropiate de cele ale Bisericii Romano-Catolice. Totodată, Biserica Gnostică a reprezentat şi partea spirituală a unui sistem masonic mistic.
Biserica era condusă de Prea Înaltul Sinod, care consta din adunarea tuturor episcopilor şi a sophiilor Bisericii. Acesta alegea Patriarhul, ca preşedinte pe viaţă şi conducător temporal al clericilor şi al bisericii. Conducătorul spiritual al Bisericii era Sophia cerească însăşi.
Principalele ceremonii ale Bisericii erau: Consolamentum, Appareilamentum şi Împărţirea Pâinii.
Consolamentum era Botezul Spiritului, o iniţiere ritualică prin care aspiranţii intrau în comuniune cu Paracletul Gnostic. El se baza pe o ceremonie cathară originală.
Appareilamentum era taina spovedaniei şi a iertării păcatelor dată la cererea unui credincios care se pocăise şi care primise în prealabil Consolamentum. Această ceremonie avea drept scop intrarea într-o comuniune mai strânsă cu Pleroma şi era bazată pe ceremonia cathară de confesiune publică.
Împărţirea Pâinii era ceremonia obişnuită din timpul Liturghiei Bisericii Gnostice.
În 1895, Jules Doinel a abdicat brusc din funcţia de Patriarh al Bisericii Gnostice, şi-a părăsit toate funcţiile masonice şi s-a convertit la catolicism. Sub pseudonimul Jean Kostka, a atacat Biserica Gnostică, masoneria şi martinismul, într-o carte intitulată Lucifer Demascat. Până în 1897, Doinel a colaborat cu Leo Taxil, scriind articole care denunţau organizaţiile din care făcuse parte până atunci. Lucifer Demascat fusese scrisă în colaborare cu Taxil, al cărui stil scriitoricesc este lesne de observat în paginile cărţii.
Papus a spus, mai târziu, că Doinel nu avusese « educaţia ştiinţifică necesară pentru a-şi explica miracolele în care fusese implicat de către lumea invizibilă. » Astfel, Doinel a trebuit să aleagă între convertirea la catolicism şi nebunie şi, spune Papus, « Să ne bucurăm că Patriarhul Gnostic a ales prima cale».
Abandonul lui Doinel a fost o grea lovitură pentru Biserica Gnostică, dar ea a reuşit să supravieţuiască. Interimatul a fost asigurat de Sinodul Episcopilor şi, cu prilejul reuniunii Înaltului Sinod din 1896, episcopii l-au ales pe Léonce-Eugène Fabre des Essarts, Tau Synesius, pentru a-l înlocui pe Doinel ca Patriarh.
Fabre des Essarts era un ocultist parizian, un poet simbolist şi unul dintre teoreticienii Gnozei şi ai Creştinismului ezoteric. Acesta, împreună cu alt episcop gnostic, Louis-Sophrone Fugairon (Tau Sophronius), medic şi specialist în istoria catharilor şi a templierilor, a continuat dezvoltarea Bisericii Gnostice. Împreună, au început să transforme învăţăturile Bisericii Gnostice dintr-un gnosticism teologic către o concepţie ocultistă mai generală.
În 1899, la doi ani după ce Leo Taxil s-a autodenunţat ca fiind un şarlatan, Doinel a reluat corespondenţa cu Fabre des Essarts. În 1900, a cerut să fie reprimit în sânul Bisericii Gnostice, ca episcop gnostic. Astfel, ca Patriarh al Bisericii Gnostice, Fabre des Essarts l-a re-consacrat pe fostul patriarh sub numele de Tau Jules, episcop de Alet şi de Mirepoix.
În 1901, Fabre des Essarts l-a consacrat pe Jean Bricaud (1881-1934), Tau Johannes, ca Episcop de Lyon. Între 1903 şi 1910, a mai consacrat alţi 12 Epsicopi gnostici, printre care Léon Champrenaud (1870-1925), Tau Théophane, Episcop de Versailles; René Guenon (1886-1951), Tau Palingénius, Episcop de Alexandria, şi Patrice Genty (1883-1964), Tau Basilide.
După moartea lui Fabre des Essarts în 1917, Patriarhatul Bisericii Gnostice va fi asumat de Léon Champrenaud (Tau Théophane). Champrenaud va fi urmat de Patrice Genty, în 1921, care va pune Biserica Gnostică Franceză în adormire, în 1926, în favoarea Bisericii Gnostice Universale a lui Jean Bricaud.
Succesiunea Gnostică Albigensă până în zilele noastre :
Jules Doinel – Fabre des Essarts & Gérard Encausse (Papus) – Jean Bricaud – Victor Blanchard – Roger Menard – Robert Ambelain – Roger Deschamps – Armand Toussaint (tau Raymond Panagion) – Remi Boyer (tau Pol Lysis) – Paul Sanda (tau Sendivogius) – Vlad Sauciuc (tau Raphael).