Blazon

Blazon

marți, 20 martie 2012

Câteva precizări

Am auzit adesea, în ultimul timp, păreri ale unor neavizaţi, care consideră că Biserica Gnostică Rozicruciană şi Apostolică este o sectă nou apărută în ţara noastră. Pentru a risipi orice îndoială, afirmăm în mod clar că Biserica noastră nu are niciunul din atributele unei secte, pornind chiar de la definiţia cuvântului respectiv. Astfel, conform Wikipedia, "Sectă este denumirea dată unui grup de persoane ce formează o comunitate religioasă, care s-a separat de biserica oficială în scopul corectării unor abateri doctrinare atribuite structurii-mamă."
Or, în cazul nostru, există o diferenţă majoră: Biserica Gnostică reprezintă continuarea Bisericii lui Hristos, pe filiaţia sa Eseniană (sau Ebionită), reprezentată de Biserica lui Iacob, fratele lui Iisus, dar are şi alte filiaţii apostolice (venind de la Sf. Apostol Marcu şi Sf. Petru - cea din urmă, prin Biserica Antiohiei), care o fac anterioară bisericilor creştine din zilele noastre (catolică, ortodoxe, protestante, neo-protestante,etc). Noi nu dorim să corectăm abaterile doctrinare ale acestor ramuri ale bisericii creştine, ci lucrăm ca un cerc interior al acestora, primind în rândurile noastre creştini de toate confesiunile, care nu sunt obligaţi să îşi abandoneze religia în care s-au născut, au fost educaţi, etc, ci îşi completează cunoaşterea în acest domeniu cu informaţiile oferite de învăţăturile noastre.
Astfel, Biserica Gnostică nu afirmă că deţine un Adevăr absolut şi nu interzice membrilor săi dialogul cu persoanele aparţinând altor religii, ci, dimpotrivă, încurajează contactele dintre drept-credincioşii tuturor religiilor din lume, în convingerea că numai prin dialog se poate ajunge la construirea unei lumi a păcii şi iubirii între oameni.
În plus, Biserica noastră nu are un Guru, sau alt gen de lider spiritual în viaţă, singurele învăţături pe care Preoţii şi Episcopii noştri le propovăduiesc fiind cele ale lui Hristos.
Din toate aceste motive şi din multe altele, respingem orice etichetare a Bisericii noastre drept "sectă", şi o considerăm ca fiind o societate iniţiatică, pe linia tradiţiei iudeo-creştine, ce vehiculează elementele ezoterismului creştin, într-o succesiune apostolică neîntreruptă, de două mii de ani.
+Tau Raphael,
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Gnostice Rozicruciene şi Apostolice