Scurtă istorie a Bisericii Gnostice moderne şi contemporane (partea a 2-a)

Jean Bricaud, născut pe 11 februarie 1881 la Neuville sur Ain, a fost crescut într-un seminar catolic, unde a studiat pentru a deveni preot, dar a renunţat la cariera preoţească convenţională la vârsta de 16 ani, pentru a urma calea ocultismului mistic. S-a implicat în diferite mişcări creştine şi l-a întâlnit pe Papus în 1899, intrând apoi în Ordinul Martinist al acestuia.
În 1907, fiind încurajat de Papus, Bricaud a rupt legăturile cu Fabre des Essarts (Synesius), pentru a înfiinţa propria sa ramură schismatică a Bisericii Gnostice. Fugairon a hotărât să i se alăture lui Bricaud.
Bricaud publică în acelaşi an « Catehismul gnostic » pentru uzul credincioşilor Bisericii Catolice Gnostice, expunând doctrina secretă a lui Christos, şi înfiinţează imediat revista Le Réveil Gnostique, organ al catolicismului gnostic, al cărei prim număr va fi tipărit în martie 1907. Motivul principal al acestei schisme pare a fi fost dorinţa de a crea o ramură a Bisericii Gnostice ale cărei structuri şi doctrină să fie mai apropiate de Biserica Romano- Catolică decât de Biserica Gnostică (aşa, de pildă, ea cuprindea şi clasa preoţilor, şi botezul); şi care ar fi fost mai strâns legată de Ordinul Martinist. Doinel era Martinist, Bricaud era şi el Martinist, însă Fabre des Essarts nu era. Bricaud, Fugairon şi Encausse, într-o primă tentativă, şi-au numit ramura Bisericii « Biserica Catolică Gnostică ». Aceasta a fost anunţată ca fuziunea a trei biserici « gnostice » existente în Franţa : Biserica Gnostică a lui Doinel, Biserica Carmelită a lui Vintras şi Biserica Ioanită a lui Fabré-Palaprat.
În februarie 1908, sinodul episcopal al Bisericii Catolice Gnostice s-a reunit şi l-a ales pe Bricaud ca Patriarh, sub numele de Jean II. După 1907, pentru a distinge în mod net cele două ramuri ale Bisericii Gnostice, cea a lui Fabre des Essarts a fost cunoscută sub numele de Biserica Gnostică a Franţei.
Conferinţa de la Paris din 1908 :
Pe 24 iunie 1908, Papus a organizat Conferinţa Masonică şi Spiritualistă Internaţională la Paris, prilej cu care a primit, gratuit, o patentă din partea lui Théodore Reuss (Merlin Peregrinus, 1855-1923), conducătorul Ordo Templi Orientis, pentru a înfiinţa un Suprem Mare Consiliu General al Riturilor Unificate ale Anticei şi Primitivei Masonerii pentru Marele Orient al Franţei şi teritoriile dependente ale acestuia. În acelaşi an, Biserica Catolică Gnostică îşi va schimba numele în Biserica Gnostică Universală.
Circa 4 ani mai târziu, au fost publicate două documente importante : Manifestul M.M.M. (secţia britanică a O.T.O.), care includea Biserica Catolică Gnostică pe lista organizaţiilor legate de O.T.O.; şi Ediţia Jubiliară a revistei Oriflamme, organul oficial al O.T.O. al lui Reuss, care anunţa că revista lui Papus, l’Initiation, era organul oficial al Riturilor de Memphis-Misraïm şi al O.T.O. în Franţa.
Detaliile concrete despre dezbaterile din cadrul conferinţei de la Paris din 1908 nu sunt cunoscute, însă bazându-ne pe cursul ulterior al evenimentelor, concluzia logică este că Papus şi Reuss au făcut un schimb fratern de demnităţi : Reuss a primit autoritatea episcopală în biserica Catolică Gnostică iar Papus a primit gradele supreme ale Ritului de Memphis-Misraïm.
În 1911, Bricaud, Fugairon şi Papus au declarat că Biserica Gnostică Universală este Biserica oficială a Martinismului. În acelaşi an, Bricaud a fost iniţiat în Ritul antic şi primitiv de Memphis-Misraïm, şi s-a semnat între Supremul Consiliu al Ordinului Martinist al lui Papus şi Supremul Consiliu al Înaltului Sinod al Bisericii Gnostice Universale un tratat de alianţă.
După moartea lui Fabre des Essarts în 1917, Patriarhatul Bisericii Gnostice va fi preluat de Léon Champrenaud (Tau Théophane). Champrenaud va fi urmat de Patrice Genty în 1921, care va pune Biserica Gnostică a Franţei în adormire în 1926, în favoarea Bisericii Gnostice Universale a lui Jean Bricaud.
Când Bricaud moare, pe 21 februarie 1934, succesorul său va fi Constant Chevillon (1880-1944), care va prelua următoarele organizaţii:
1 S.O.I. sau Societatea Ocultă Internaţională (Colegiul de Ocultism)
2 BISERICA GNOSTICĂ UNIVERSALĂ
3 ORDINUL CAVALERILOR MASONI ALEŞI COHEN AI UNIVERSULUI
4 RITUL ANTIC ŞI PRIMITIV DE MEMPHIS - MISRAIM
5 ORDINUL SFÂNTULUI GRAAL
6 ORDINUL KABBALISTIC AL ROZA CRUCII GNOSTICE
7 ORDO TEMPLI ORIENTIS pentru Franţa.
Constant Chevillon devine patriarh al B.G.U. sub numele de « Tau Harmonius » («Patriarh néo-gnostic Tau Harmonius»). Chevillon va fi asasinat de Gestapo în 1944.
Linia succesiunii B.G.U. :
• 1907-1916, Jean Bricaud (Tau Jean II)
• 1934-1944, Constant Chevillon (1870-1944, Tau Harmonius)
Antoine Fayolle, consacrator al lui Dupont – 15 aprilie 1948.
• 1948-1960, Charles-Henri Dupont (1877-1961, Tau Charles-Henri)
• 1960, Robert Ambelain (1907-1997, Tau Jean III) ; Ambelain schimbă numele «Bisericii Gnostice Universale» în «Biserica Gnostică Apostolică».