NOU !! Cursuri de calificare în Terapii Energetice Spirituale

Pentru prima dată în România, Şcoala Internaţională de Medicină Hermetică „Chrysopea” din Franţa organizează cursuri de pregătire teoretică şi practică în terapie spirituală, medicină hermetică şi spagirie.
Cursurile vor avea loc în Bucureşti, au durata unui an universitar, cu două semestre (octombrie – decembrie 2013, respectiv martie – mai 2014) şi două sesiuni de examene (februarie şi iunie 2014) şi se finalizează cu obţinerea diplomei de Chrysoterapeut, recunoscută de Uniunea Europeană. La sfârşitul cursurilor, doritorii pot urma alte studii de specializare în unul din domeniile pentru care s-au pregătit pe durata studiilor.
Cursurile sunt accesibile oricărui doritor cu vârsta de peste 18 ani şi se desfăşoară pe durata a trei module în fiecare semestru, de Luni până Vineri, după amiaza de la orele 16.00. În total sunt aşadar 6 module de curs şi două sesiuni de examene.
Primul modul este programat a fi susţinut între 14 şi 18 octombrie 2013.
Toţi lectorii sunt francezi. Se asigură traducere simultană a cursurilor şi suport scris de curs în limba română. De asemenea, cursanţii vor avea acces la o vastă bibliotecă online, cuprinzând lucrări vechi şi rare din domeniile ştiinţelor hermetice şi ale terapiilor alternative, precum şi posibilitatea unui dialog continuu cu lectorii din Franţa şi România.
Cursanţii vor beneficia, de asemenea în exclusivitate de posibilitatea utilizării în scop terapeutic a unor terapii complementare naturiste, sub forma unor remedii (chintesenţe, elixire, etc.) produse în Franţa, accesibile numai celor care au absolvit cursurile respective.
Din dorinţa de a menţine un standard ridicat al calităţii, şi pentru o mai bună eficienţă, mai ales sub aspect practic, numărul cursanţilor admişi la înscrierea în fiecare an de studii este limitat.
Înscrierile au loc zilnic, de luni până vineri, între orele 10 şi 18.
Pentru înscrieri şi relaţii suplimentare, sunaţi la numărul de telefon 0744 535 097, zilnic între orele 10 şi 18.
Vă aşteptăm !

Câteva precizări

Am auzit adesea, în ultimul timp, păreri ale unor neavizaţi, care consideră că Biserica Gnostică Rozicruciană şi Apostolică este o sectă nou apărută în ţara noastră. Pentru a risipi orice îndoială, afirmăm în mod clar că Biserica noastră nu are niciunul din atributele unei secte, pornind chiar de la definiţia cuvântului respectiv. Astfel, conform Wikipedia, "Sectă este denumirea dată unui grup de persoane ce formează o comunitate religioasă, care s-a separat de biserica oficială în scopul corectării unor abateri doctrinare atribuite structurii-mamă."
Or, în cazul nostru, există o diferenţă majoră: Biserica Gnostică reprezintă continuarea Bisericii lui Hristos, pe filiaţia sa Eseniană (sau Ebionită), reprezentată de Biserica lui Iacob, fratele lui Iisus, dar are şi alte filiaţii apostolice (venind de la Sf. Apostol Marcu şi Sf. Petru - cea din urmă, prin Biserica Antiohiei), care o fac anterioară bisericilor creştine din zilele noastre (catolică, ortodoxe, protestante, neo-protestante,etc). Noi nu dorim să corectăm abaterile doctrinare ale acestor ramuri ale bisericii creştine, ci lucrăm ca un cerc interior al acestora, primind în rândurile noastre creştini de toate confesiunile, care nu sunt obligaţi să îşi abandoneze religia în care s-au născut, au fost educaţi, etc, ci îşi completează cunoaşterea în acest domeniu cu informaţiile oferite de învăţăturile noastre.
Astfel, Biserica Gnostică nu afirmă că deţine un Adevăr absolut şi nu interzice membrilor săi dialogul cu persoanele aparţinând altor religii, ci, dimpotrivă, încurajează contactele dintre drept-credincioşii tuturor religiilor din lume, în convingerea că numai prin dialog se poate ajunge la construirea unei lumi a păcii şi iubirii între oameni.
În plus, Biserica noastră nu are un Guru, sau alt gen de lider spiritual în viaţă, singurele învăţături pe care Preoţii şi Episcopii noştri le propovăduiesc fiind cele ale lui Hristos.
Din toate aceste motive şi din multe altele, respingem orice etichetare a Bisericii noastre drept "sectă", şi o considerăm ca fiind o societate iniţiatică, pe linia tradiţiei iudeo-creştine, ce vehiculează elementele ezoterismului creştin, într-o succesiune apostolică neîntreruptă, de două mii de ani.
+Tau Raphael,
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Gnostice Rozicruciene şi Apostolice

Sărbători fericite !

Cu prilejul Sfintei Sărbători a Naşterii Domnului nostru Iisus Christos, Eonul întrupat din Tatăl Gnostic, Prea Fericitul Tau Raphael, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Gnostice, Rozicruciene şi Apostolice din România, alături de Sfântul Sinod şi de înaltele feţe bisericeşti urează tuturor drept-credincioşilor şi celor ce preţuiesc Sfânta Gnoză, Sărbători fericite, scăldate în Lumina Mântuitorului, şi un An nou 2011 plin de sănătate, bucurii şi împliniri !
Dumnezeu să binecuvânteze România şi pe toţi Românii !
+ Tau Raphael

Liturghia euharistică

În data de 28 noiembrie, de la orele 10.00, a fost organizată, în capela Bisericii Ortodoxe Gnostice Rozicruciene şi Apostolice din Bucureşti, o Liturghie euharistică, ţinută de Prea Fericitul +Rafael, Patriarhul B.O.G.R.A. alături de trei preoţi ai Bisericii noastre. Pe timpul ceremoniei a avut loc hirotesirea în primele cinci ordine minore (cleric, uşier, citeţ, exorcist şi acolut) a unui nou frate, I.G. La slujbă au luat parte drept-credincioşi din Bucureşti şi Timişoara.

Succesiunile şi filiaţiile Monseniorului Vladimir Radu Sauciuc, primat al Bisericii Ortodoxe Gnostice, Rozicruciene şi Apostolice

Succesiunea Jacobită din Antiohia
127) Mar Ignatius Peter III, 1872.
(128) Mar Paul Athanasius (Kadavil Kooran) consacrat în 1877 de Mar Ignatius Peter III ca Episcop Syriaco-Antiohian de Kottayam şi Mitropolit de Malabar (India).
(129) Mar Julius I (Antonio Francis Xavier Alvares) consacrat în 1889 de Mar Athanasius, sub autoritatea Patriarhului Ignatius Petru III, ca arhiepiscop al Ritului Latin Independent al Bisericii Catolice din Ceylon, Goa şi India.
(130) Joseph René Vilatte a fost consacrat pe 25 mai 1892 la Colombo în Ceylon, în Catedrala Notre Dame de la Bonne Mort de către Mar Julius I. Sub autoritatea unei Bule dată de Mar Ignatius Pierre III, în 29 decembrie 1891, el a fost desemnat ca arhiepiscop pentru America de Nord.
Succesiunea continuă astfel : (131) Paolo Miraglia, 6 mai 1900 ; (132) Jules Houssaye (Abatele Julio) 4 decembrie 1904 ; (133) François Giraud, 21 iunie 1911 ; (134) Jean Bricaud (Tau Jean II), 21 ianuarie 1913 ; (135) Victor Blanchard (Tau Targelius), 5 mai 1918 ; (136) Roger Menard (Tau Eon III), 7 ianuarie 1945 ; (137) Robert Ambelain (Tau Jean III), 10 iunie 1946 ; (138) Roger Deschamps (Tau Jean Rudiger), 31 mai 1959 ; (139) Armand G. Toussaint (Tau Raymond Panaghion), 1 iunie 1963 ; (140) Remi Boyer (Tau Pol Lysis), 1989 ; (141) Paul Sanda (Tau Sendivogius), 27 octombrie 2007 ; (142) Vladimir Radu Sauciuc (Tau Raphael), 13 decembrie 2009.

Succesiunea Siriaco-Malabară
Mar Ignatius Petrus III – Mar Athanasius – Alvares (Mar Julius I) – Vilatte – Miraglia – Jules Houssaye – François Giraud – Jean Bricaud – Victor Blanchard – Roger Menard – Robert Ambelain – Roger Deschamps – Armand Toussaint – Remi Boyer (Tau Pol Lysis) - Paul Sanda (Tau Sendivogius) - Vladimir Radu Sauciuc (Tau Raphael).

Succesiunea Siriaco-galicană
Alvares – Vilatte – Mgr.Paolo Miraglia – Mgr. Jules Houssaye (Abbé Julio) – Mgr. François Giraud – Mgr. Jean Bricaud (Tau Jean II) – Mgr. Victor Blanchard (Tau Targelius) – Mgr. Roger Menard (Tau Eon III) -Mgr. Robert Ambelain – Mgr. Roger Deschamps (Tau Jean Rudiger) – Mgr. Armand G. Toussaint (Tau Raymond) - Remi Boyer (Tau Pol Lysis) - Paul Sanda (Tau Sendivogius) - Vladimir Radu Sauciuc (Tau Raphael).

Succesiunea Carmelită Vintrasiană
Eugène Vintras ; Marius Breton ; Jean Bricaud ; Victor Blanchard ; Roger Menard ; Robert Ambelain ; Roger Deschamps ; Armand Toussaint - Remi Boyer (Tau Pol Lysis) - Paul Sanda (Tau Sendivogius) - Vladimir Radu Sauciuc (Tau Raphael).

Succesiunea Gnostică Albigensă
Jules Doinel – Fabre des Essarts & Gérard Encausse – Jean Bricaud -Victor Blanchard – Roger Menard – Robert Ambelain – Roger Deschamps – Armand Toussaint – Remi Boyer (Tau Pol Lysis) - Paul Sanda (Tau Sendivogius) - Vladimir Radu Sauciuc (Tau Raphael).

Biserica Gnostică Apostolică
Jean Bricaud – Victor Blancard – Roger Menard – Robert Ambelain – Roger Deschamps – Armand Toussaint – Remi Boyer (Tau Pol Lysis) - Paul Sanda (Tau Sendivogius) - Vladimir Radu Sauciuc (Tau Raphael).

Biserica Templieră Gnostică şi Ioanită
[Pe linia « Bisericii Constituţionale Franceze » care urcă până la Papa Benedict al XIII-lea.]
Benedictus PP XIII (1726) – De Polignac (1735) – De Grammont II (1744) – Von Baldenstein (1759) – De Montenach (1772) – Gobel (1791) – Lamourette (1791) – Royer (1800) – Bernard Raymond Fabre-Palaprat (29 iulie 1810) – Bernard Clément – Jean Bricaud – Victor Blanchard – Roger Menard – Robert Ambelain – Roger Deschamps – Armand Toussaint – Remi Boyer (Tau Pol Lysis) - Paul Sanda (Tau Sendivogius) - Vladimir Radu Sauciuc (Tau Raphael).

Biserica Gnostică Rosicruciană şi Apostolică
Armand Toussaint – Remi Boyer (Tau Pol Lysis) - Paul Sanda (Tau Sendivogius) - Vladimir Radu Sauciuc (Tau Raphael).

Scurtă istorie a Bisericii Gnostice moderne şi contemporane (partea a 3-a)

Succesiunea Bisericii din Antiohia
« Aveţi o succesiune apostolică ? Derulaţi lista episcopilor voştri ! »
Tertullian – sec. III
După ce şi-a asumat Patriarhatul Bisericii Gnostice Universale, Bricaud a devenit prieten cu episcopul Louis-Marie-François Giraud (Mgr. François, mort în 1951), un fost călugăr a cărui filiaţie episcopală provenea de la Joseph René Vilatte (Mar Timotheos, 1854-1929). Vilatte era un parizian care emigrase în tinereţe în America. Era un om religios şi entuziast, care nu şi-a găsit satisfacţia în sânul structurilor Bisericii Catolice; aşa că, în America, a început să caute un mediu mai propice personalităţii şi ambiţiilor sale. A trecut din sectă în sectă, fiind mai târziu hirotonit preot în cadrul sectei schismatice a « Vechilor Catholici». A obţinut consacrarea episcopală în 1892 din mâinile episcopului Francisco-Xavier Alvarez (Mar Julius I), episcop al Bisericii siriene Jacobite Ortodoxe şi Mitropolit al Bisericii Catolice Independente din Ceylon, Goa şi Indii, care primise la rândul său consacrarea de la Ignatius Pierre III, « Petru cel Umil », Patriarh Iacobit Ortodox de Antiohia.
Vilatte l-a consacrat pe Paolo Miraglia-Gulotti în 1900; Gulotti l-a consacrat pe Jules Houssaye (sau Hussay, 1844-1912), Houssaye l-a consacrat pe Louis-Marie-François Giraud în 1911; iar Giraud l-a consacrat pe Jean Bricaud pe 21 iulie 1913.
Această consacrare este importantă pentru Biserica lui Bricaud, căci ea îi furnizează o succesiune apostolică şi episcopală valabilă şi documentată, care fusese recunoscută de Biserica Romano-Catolică drept valabilă dar ilicită (adică valabilă spiritual, dar contrară politicii Bisericii şi nerecunoscută de ea). Roma, conform propriilor sale reguli şi legi privind transmiterea episcopală, nu a contestat niciodată valabilitatea Mgr Vilatte.
Succesiunea apostolică a fost percepută ca reflectând o transmitere a autorităţii spirituale adevărate în curentul Creştin, urcând până la Sfântul Petru; şi chiar mai departe, până la Melchitsedeq, miticul preot-rege al Salemului.
Acest lucru i-a dat lui Bricaud şi succesorilor săi autoritatea apostolică de a administra sfintele taine creştine; lucru important, căci mulţi dintre membrii Ordinului Martinist erau catolici, dar, fiind membri ai unei societăţi secrete, erau excomunicaţi dacă se afla de afilierea lor la martinism. B.G.U. oferea aşadar siguranţa mântuirii creştinilor catolici care erau martinişti sau doreau să devină martinişti.
După moartea lui Papus în 1916, Ordinul Martinist şi ramura franceză a Riturilor de Memphis-Misraim şi a Ordo Templi Orientis au fost conduse pentru scurt timp de Charles Henri Détré (Teder). Détré a murit în 1918 şi Bricaud i-a devenit succesor.
Pe 15 mai 1918, Bricaud l-a consacrat pe Victor Blanchard (Tau Targelius), care fusese secretarul lui Papus şi Détré. Pe 18 septembrie 1919, Bricaud l-a re-consacrat pe Théodore Reuss sub conditione, dându-i succesiunea de Antiohia, şi l-a numit Legat Gnostic al B.G.U. pentru Elveţia.
Au apărut apoi dezacorduri între Bricaud şi Blanchard în privinţa conducerii Ordinului Martinist, care s-au transformat într-o ostilitate reciprocă. Blanchard a rupt relaţiile cu Bricaud, formând propriul său Ordin Martinist schismatic, care va fi cunoscut ca « Ordinul Martinist şi Sinarhic ». Ramura lui Blanchard va participa mai târziu la formarea consiliului ecumenic al riturilor oculte, cunoscut sub iniţialele F.U.D.O.S.I., între altele alături de AMORC, condus de Spencer Lewis. La rândul său, ramura lui Bricaud sub conducerea succesorului acestuia, Constant Chevillon, s-a reunit cu Swinburne Clymer, adversarul rosicrucian al lui Lewis, pentru a forma un consiliu rival, numit F.U.D.O.F.S.I.
Blanchard a consacrat cel puţin cinci alţi eposcopi gnostici sub autoritatea sa, printre care Charles Arthur Horwath, care l-a consacrat, din nou, mai târziu, sub conditione, pe Patrice Genty (Tau Basilide), ultimul patriarh al Bisericii Gnostice a Franţei, care fusese consacrat mai înainte în succesiunea spiritistă a lui Doinel de către Fabre des Essarts; şi pe Roger Ménard (Tau Eon II), care l-a consacrat apoi pe Robert Ambelain (Tau Robert) în 1946. Ambelain şi-a constituit propria Biserică gnostică, Biserica Gnostică Apostolică, în 1953, anul morţii lui Blanchard. Ambelain a consacrat cel puţin 10 episcopi gnostici în sânul Bisericii sale : printr ei, Pedro Freire (Tau Pierre), Primat al Braziliei, André Mauer (Tau Andreas), Primat de Franche-Comté şi Roger Pommery (Tau Jean), episcop titular de Macheronte.
Bricaud a murit pe 21 februarie 1934, şi Constant Chevillon (Tau Harmonius) i-a succedat ca patriarh al B.G.U. şi Mare Maestru al Ordinului Martinist. Chevillon fusese consacrat de Giraud în 1936 şi a consacrat un număr de episcopi, la rândul său, printre care pe Clymer în 1938 şi pe Arnold Krumm-Heller (fondatorul Fraternitas Rosicruciana Antiqua şi reprezentant al O.T.O. pentru America de Sud) în 1939. Pe durata celui de-al Doilea Război Mondial, guvernul marionetă de la Vichy a suprimat toate societăţile secrete, şi pe 15 aprilie 1942, B.G.U. a fost dizolvată oficial de guvern. Pe 22 martie 1944, Chevillon a fost asasinat cu brutalitate de agenţii Gestapo.
B.G.U. a fost redeşteptată după război; în 1945, Tau Renatus (Rene Chambellant) a fost ales ca succesor al martirului Chevillon. Lui Renatus îi va urma Charles-Henry Dupont (Tau Charles-Henry) în 1948, care îl va desemna succesor în 1960 pe Robert Ambelain (Tau Jean III). B.G.U. va fi pusă în adormire de Ambelain, în favoarea propriei sale Biserici, B.G.A.
În 1969, Tau Jean III îl va numi ca succesor în capul B.G.A., pe André Mauer (Tau Andreas), căruia îi va urma Roger Deschamps. Acesta îi va transmite filiaţia sa lui Armand Toussaint (tau Raymond Panagion) din Belgia, care i-o va da mai departe lui Remi Boyer (tau Pol Lysis), al cărui succesor – Paul Sanda (tau Sendivogius) va crea primul Episcop Gnostic român, în persoana Monseniorului Vlad Sauciuc (tau Raphael).

Scurtă istorie a Bisericii Gnostice moderne şi contemporane (partea a 2-a)

Jean Bricaud, născut pe 11 februarie 1881 la Neuville sur Ain, a fost crescut într-un seminar catolic, unde a studiat pentru a deveni preot, dar a renunţat la cariera preoţească convenţională la vârsta de 16 ani, pentru a urma calea ocultismului mistic. S-a implicat în diferite mişcări creştine şi l-a întâlnit pe Papus în 1899, intrând apoi în Ordinul Martinist al acestuia.
În 1907, fiind încurajat de Papus, Bricaud a rupt legăturile cu Fabre des Essarts (Synesius), pentru a înfiinţa propria sa ramură schismatică a Bisericii Gnostice. Fugairon a hotărât să i se alăture lui Bricaud.
Bricaud publică în acelaşi an « Catehismul gnostic » pentru uzul credincioşilor Bisericii Catolice Gnostice, expunând doctrina secretă a lui Christos, şi înfiinţează imediat revista Le Réveil Gnostique, organ al catolicismului gnostic, al cărei prim număr va fi tipărit în martie 1907. Motivul principal al acestei schisme pare a fi fost dorinţa de a crea o ramură a Bisericii Gnostice ale cărei structuri şi doctrină să fie mai apropiate de Biserica Romano- Catolică decât de Biserica Gnostică (aşa, de pildă, ea cuprindea şi clasa preoţilor, şi botezul); şi care ar fi fost mai strâns legată de Ordinul Martinist. Doinel era Martinist, Bricaud era şi el Martinist, însă Fabre des Essarts nu era. Bricaud, Fugairon şi Encausse, într-o primă tentativă, şi-au numit ramura Bisericii « Biserica Catolică Gnostică ». Aceasta a fost anunţată ca fuziunea a trei biserici « gnostice » existente în Franţa : Biserica Gnostică a lui Doinel, Biserica Carmelită a lui Vintras şi Biserica Ioanită a lui Fabré-Palaprat.
În februarie 1908, sinodul episcopal al Bisericii Catolice Gnostice s-a reunit şi l-a ales pe Bricaud ca Patriarh, sub numele de Jean II. După 1907, pentru a distinge în mod net cele două ramuri ale Bisericii Gnostice, cea a lui Fabre des Essarts a fost cunoscută sub numele de Biserica Gnostică a Franţei.
Conferinţa de la Paris din 1908 :
Pe 24 iunie 1908, Papus a organizat Conferinţa Masonică şi Spiritualistă Internaţională la Paris, prilej cu care a primit, gratuit, o patentă din partea lui Théodore Reuss (Merlin Peregrinus, 1855-1923), conducătorul Ordo Templi Orientis, pentru a înfiinţa un Suprem Mare Consiliu General al Riturilor Unificate ale Anticei şi Primitivei Masonerii pentru Marele Orient al Franţei şi teritoriile dependente ale acestuia. În acelaşi an, Biserica Catolică Gnostică îşi va schimba numele în Biserica Gnostică Universală.
Circa 4 ani mai târziu, au fost publicate două documente importante : Manifestul M.M.M. (secţia britanică a O.T.O.), care includea Biserica Catolică Gnostică pe lista organizaţiilor legate de O.T.O.; şi Ediţia Jubiliară a revistei Oriflamme, organul oficial al O.T.O. al lui Reuss, care anunţa că revista lui Papus, l’Initiation, era organul oficial al Riturilor de Memphis-Misraïm şi al O.T.O. în Franţa.
Detaliile concrete despre dezbaterile din cadrul conferinţei de la Paris din 1908 nu sunt cunoscute, însă bazându-ne pe cursul ulterior al evenimentelor, concluzia logică este că Papus şi Reuss au făcut un schimb fratern de demnităţi : Reuss a primit autoritatea episcopală în biserica Catolică Gnostică iar Papus a primit gradele supreme ale Ritului de Memphis-Misraïm.
În 1911, Bricaud, Fugairon şi Papus au declarat că Biserica Gnostică Universală este Biserica oficială a Martinismului. În acelaşi an, Bricaud a fost iniţiat în Ritul antic şi primitiv de Memphis-Misraïm, şi s-a semnat între Supremul Consiliu al Ordinului Martinist al lui Papus şi Supremul Consiliu al Înaltului Sinod al Bisericii Gnostice Universale un tratat de alianţă.
După moartea lui Fabre des Essarts în 1917, Patriarhatul Bisericii Gnostice va fi preluat de Léon Champrenaud (Tau Théophane). Champrenaud va fi urmat de Patrice Genty în 1921, care va pune Biserica Gnostică a Franţei în adormire în 1926, în favoarea Bisericii Gnostice Universale a lui Jean Bricaud.
Când Bricaud moare, pe 21 februarie 1934, succesorul său va fi Constant Chevillon (1880-1944), care va prelua următoarele organizaţii:
1 S.O.I. sau Societatea Ocultă Internaţională (Colegiul de Ocultism)
2 BISERICA GNOSTICĂ UNIVERSALĂ
3 ORDINUL CAVALERILOR MASONI ALEŞI COHEN AI UNIVERSULUI
4 RITUL ANTIC ŞI PRIMITIV DE MEMPHIS - MISRAIM
5 ORDINUL SFÂNTULUI GRAAL
6 ORDINUL KABBALISTIC AL ROZA CRUCII GNOSTICE
7 ORDO TEMPLI ORIENTIS pentru Franţa.
Constant Chevillon devine patriarh al B.G.U. sub numele de « Tau Harmonius » («Patriarh néo-gnostic Tau Harmonius»). Chevillon va fi asasinat de Gestapo în 1944.
Linia succesiunii B.G.U. :
• 1907-1916, Jean Bricaud (Tau Jean II)
• 1934-1944, Constant Chevillon (1870-1944, Tau Harmonius)
Antoine Fayolle, consacrator al lui Dupont – 15 aprilie 1948.
• 1948-1960, Charles-Henri Dupont (1877-1961, Tau Charles-Henri)
• 1960, Robert Ambelain (1907-1997, Tau Jean III) ; Ambelain schimbă numele «Bisericii Gnostice Universale» în «Biserica Gnostică Apostolică».